Marile minciuni nevinovate – Liane Moriarty

Fragment din romanul „Marile minciuni nevinovate” de Liane Moriarty:

“Madeline spusese adesea ca locuind si muncind in Pirriwee se simtea de parca ar fi locuit si ar fi muncit intr-un sat. In general, ii placea sentimentul comunitatii unite, exceptand, desigur, acele zile in care sindromul premenstrual o insfaca imediat cu ghearele ucigase si ei i-ar fi placut sa mearga prin zona comerciala fara ca lumea sa-i zambeasca, sa-i faca cu mana si sa fie asa de al naibii de amabila. Toata lumea avea legatura cu toata lumea in Pirriwee, deseori in mai multe feluri, prin intermediul scolii, al clubului de surfing, prin echipele sportive ale copiilor, sala de sport, coafor si asa mai departe.
Acest lucru insemna ca, atunci cand statea la masa in biroul ei minuscul si inghesuit din Teatrul Pirriwee si dadea un telefon rapid la ziarul local din Pirriwee ca sa vada daca poate pune un anunt de ultima ora de un sfert de pagina in ziarul de saptamana urmatoare (aveau nevoie urgenta de mai multe numere pentru cursul de teatru al prescolarilor, ca sa le aduca niste bani), nu o suna doar pe Lorraine, responsabila ziarului cu publicitatea. O suna pe acea Lorraine care avea o fiica, Petra, in acelasi an cu Abigail, si un fiu in clasa a IV-a la Scoala publica Piriwee, era casatorita cu Alex, care detinea magazinul local de alcool si juca fotbal cu Ed la clubul celor de peste patruzeci de ani.
Nu avea sa fie o convorbire rapida, pentru ca ea si Lorraine nu mai vorbisera de ceva vreme. Realiza acest lucru in timp ce suna telefonul si fu pe cale sa inchida si, in schimb, sa trimita un e-mail, caci avea multe de facut astazi si deja era in intarziere, pentru ca fusese la reuniune, dar ar fi fost placut sa stea putin de vorba cu Lorraine si chiar voia sa stie ce auzise ea despre petitie si asa mai departe, dar, pe de alta parte, Lorraine se cam lua cu vorba si…
– Lorraine Edgely!
Prea tarziu.”