Toscana, 1940. Izolată în Italia devastată de război, Beatrice trebuie să renunțe la visul său de a preda limba engleză în însorita peninsulă. În mijlocul dezastrului, ea găsește adăpost la Villa delle Colombe și se refugiază în grădina minunată a Francescăi și a lui Edoardo, care ascunde în inima sa un labirint de chiparoşi.
Dar Beatrice nu este singura care încearcă să fugă din fața războiului. Și alte suflete înspăimântate își doresc să se ascundă de istorie printre chiparoși. Însă, pe măsură ce războiul se apropie, rezidenții vilei sunt forțați să facă lucruri cândva de neimaginat…
2015. Tess ajunge la vilă cu inima încă îndurerată după moartea soțului ei. Beatrice, acum custodele clădirii, o îndrumă spre liniștea tămăduitoare a grădinii, însă orice speranță la pace și vindecare este spulberată de apariția lui Marco, proprietarul care își dorește să dea vila pe mâna dezvoltatorilor.
Astfel, Beatrice este nevoită să dezvăluie trecutul dureros al acestui loc, dacă își dorește să îl salveze. Pe măsură ce istoria prinde viață din cuvintele acesteia, Tess descoperă că Villa delle Colombe a fost dintotdeauna un adevărat bastion al speranței în vremuri întunecate. Va reuși ea să-l convingă pe Marco să-i ofere vilei o nouă șansă la viață și ei o nouă șansă la fericire?
Recenzii
Nu există recenzii până acum.