Fiecare dintre noi are setat în minte un anumit tipar financiar. Iar modul în care gândim determină dimensiunea averii pe care o acumulăm. Bogații gândesc toți la fel, sunt convinși că „își fac singuri viața“. Și săracii gândesc toți la fel, dar ei cred că viața decurge conform „unui tipar deja stabilit“.
Secretul stă în conștientizarea propriilor gânduri și acțiuni, astfel încât să ne putem elibera de alegerile făcute în trecut. E timpul să renunțăm la presupunerea că, pentru a avea succes, ordinea logică este: a avea, a face, a fi. Trebuie să adoptăm, în schimb, convingerea oamenilor bogați, care consideră că ordinea corectă este: a fi, a face, a avea.
Harv T. Eker, om de afaceri, autor de cărți, orator motivațional și milionar, și-a dezvoltat propria teorie privind relația dintre bani și aspectele ce țin de mentalitatea și atitudinile oamenilor. Folosind principiile și exercițiile pe care le expune în cartea de față, el și-a revizuit gândurile, sentimentele și acțiunile – nu doar pentru a obține succesul, ci și pentru a-l menține pe termen lung. A reușit astfel să shimbe viețile a numeroși oameni din toate colțurile lumii, ajutându-i să-și atingă obiectivele și să obțină independența financiară.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.